Intr-o spirala

Ciudat cum pe fundalul cerului albastru de primavara se vede o urma de existenta. Se deruleaza imagini ale trecutului, apoi totul se stinge. Apare o lumina puternica, orbitoare, sublima. Atrage si totusi respinge. Nu ai timp sa te indrepti spre ea, caci desupra ta cerul s-a strans intr-o bila de foc. Iar iarba ce o aveai sub talpi se desprinde si se incolaceste intr-o spirala. Se rasfrange, pictand cerul cu o noua nuanta. Ce mai poate fi numit cer, ce mai poate fi numit pamant? Fluide, se intind unele spre altele, se amesteca si devin un singur lucru. Strivesc intre ele tot ce respira sperante, strang stelele si le arunca in miezul inca nedefinit al Totului. Pentru ca intr-un final totul sa explodeze. Si ploua cu cifre, cu o matematica tampita, pe particulele verzi ale materiei ramase. Apoi totul tinde sa se reaseze, sa isi reia pozitia initiala. Dar nimic nu mai poate fi la fel.