Amortire a starii

Printr-o miscare lina a mainii, inlatura usor valul de iluzie a fericirii, valul marii. Urme de sare ii ramasesera pe chipu-i intunecat. Plaja-intinsa, goala si infinita. Ganduri fara sens sau legatura i se invalmaseau in minte, ca si cum un uragan ii amsetecase toate ideile, impingandu-le spre un vartej din largul marii. "Ma intreb ce gandeam cand valurile acopereau tarmul apus...as fi vrut sa fiu acolo." Isi intoarse ochii spre cerul albastru si in nesfarsire, tintuindu-l cu o privire de gheata."Universul e perfect si gol". Stelele sclipeau pe bolta intunecata, intregul cer fiind prins in nemiscarea secundei trecatoare, in neimportanta clipei, in rapiditatea timpului."Ma uit la stele; nu-nteleg nimic. E ca si cum departarea in care se afla dubleaza sentimentul de mister...un val de ceata invaluie ceva..ce?". Ideile si sentimentele pluteau dinspre mare spre cer. Copacii ce pareau ca ating luna cu crengile lor sclipeau sub razele de lumina. "Copacii dorm. As dormi si eu, dar timpul trece prea repede pentru a-l risipi prin vise. And I never knew the moon could be so big/ And I never knew the moon could be so blue..Aceeasi melodie imi rasuna in cap de cand vantul scutura ramurile inecate in prea mult aer. Ce legatura are?" Cu ochii atintiti spre cer, se lasa pe nisipul care devenise acum rece, precum devenise intreaga clipa. Se lasa pe spate si adormi.

And the sea isn't green..

Prin prisma fulgerelor

Ploua.Si e frig.Da, ploua si e frig.Fulgerele se rasfrang in ochii ei negri care privesc noaptea cu spaima si admiratie.Noaptea ii sugereaza ideea de moarte.Nu ii e frica, totusi gandul o infioara. In incercarea de a depasi momentul, isi aminteste de o teorie pe care a citit-o demult."Stiind ca este pieritor in toate privintele si ca orice nadejde intr-o noua inviere e zadarnica, omul va intampina moartea senin si mandru ca un zeu.Mandria il va face sa isi dea seama ca n-are rost sa carteasca impotriva duratei de o clipa a vietii sale; si omul isi va iubi astfel semenii, fara sa astepte o rasplata in ceruri.Dragostea lui se va multumi cu limitele unei vieti trecatoare, dar in acelasi timp constiinta faptului ca viata e scurta va inteti flacara ei tot atat de mult pe cat o facea sa tanjeasca mai inainte la speranta desarta intr-o dragoste vesnica, infinita, dincolo de mormant". Desi a afirmat de atatea ori ca este perfect de acord cu aceasta viziune asupra mortii, incertitudinea privitoare la viata de dupa sfarsit e pentru ea mai coplesitoare decat multumirea pe care ar simti-o in eventualitatea unei vieti implinite.Totusi ea nu simte ca a reusit sa faca ceva cu viata ei, iar asta o face sa se gandeasca la moarte ca la adancirea in abisul inexistentei, deci o prelungire a vietii spre o disperare fara margini. Imposibilitatea de a schimba ceva in destinul ei neiertator ii adanceste impresia de neimportanta. A ajuns sa se considere un om naufragiat intr-o lume a neputintei si fiecare clipa o integreaza in ceata ce invaluie chiar si lucruruile simple.