Ploua.Si e frig.Da, ploua si e frig.Fulgerele se rasfrang in ochii ei negri care privesc noaptea cu spaima si admiratie.Noaptea ii sugereaza ideea de moarte.Nu ii e frica, totusi gandul o infioara. In incercarea de a depasi momentul, isi aminteste de o teorie pe care a citit-o demult."Stiind ca este pieritor in toate privintele si ca orice nadejde intr-o noua inviere e zadarnica, omul va intampina moartea senin si mandru ca un zeu.Mandria il va face sa isi dea seama ca n-are rost sa carteasca impotriva duratei de o clipa a vietii sale; si omul isi va iubi astfel semenii, fara sa astepte o rasplata in ceruri.Dragostea lui se va multumi cu limitele unei vieti trecatoare, dar in acelasi timp constiinta faptului ca viata e scurta va inteti flacara ei tot atat de mult pe cat o facea sa tanjeasca mai inainte la speranta desarta intr-o dragoste vesnica, infinita, dincolo de mormant". Desi a afirmat de atatea ori ca este perfect de acord cu aceasta viziune asupra mortii, incertitudinea privitoare la viata de dupa sfarsit e pentru ea mai coplesitoare decat multumirea pe care ar simti-o in eventualitatea unei vieti implinite.Totusi ea nu simte ca a reusit sa faca ceva cu viata ei, iar asta o face sa se gandeasca la moarte ca la adancirea in abisul inexistentei, deci o prelungire a vietii spre o disperare fara margini. Imposibilitatea de a schimba ceva in destinul ei neiertator ii adanceste impresia de neimportanta. A ajuns sa se considere un om naufragiat intr-o lume a neputintei si fiecare clipa o integreaza in ceata ce invaluie chiar si lucruruile simple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu